Scoala Gimnaziala „Aurel Decei” Gura Raului continua parcursul european prin implementarea unui nou proiect de mobilitate in cadrul Acreditarii Erasmus+ in domeniul Educatie Scolara.
Proiectul 2025-1-RO01-KA121-SCH-000340067, derulat in perioada 1 iunie 2025 – 31 august 2026, a beneficiat de un grant de 37.295 euro, finantat de Uniunea Europeana prin Programul Erasmus+.
In cadrul proiectului, 23 de elevi au participat la mobilitati de grup in Italia si Republica Ceha, iar 5 cadre didactice au beneficiat de activitati internationale de formare profesionala: trei participari la cursuri si doua mobilitati de tip job-shadowing.
Activitatile au urmarit dezvoltarea competentelor de literatie si STEM, imbunatatirea practicilor de predare si evaluare, utilizarea resurselor digitale, incluziunea si colaborarea interculturala.
Pe aceasta pagina prezentam activitatile, experientele, rezultatele si materialele realizate in cadrul proiectului.
Acreditare Erasmus+: 2022-1-RO01-KA120-SCH-000109753
MOBILITĂȚI DE GRUP PENTRU ELEVI
12-18 aprilie 2026
Un grup de 12 elevi ai Scolii Gimnaziale „Aurel Decei” Gura Raului a participat la o mobilitate Erasmus+ in Italia, in zona Grottammare – San Benedetto del Tronto, in colaborare cu organizatia gazda ALMA Academy Liszt Music Art.
Activitatea centrala, „EcoBrunch”, a reunit elevi din Gura Râului, Polonia, Croația și Groenlanda in echipe internationale. Participantii au colaborat în echipe mixte, au căutat informatii despre produse, au comparat ambalaje, au discutat despre alegeri de consum responsabile si au pregatit impreuna un brunch cu accent pe protectia mediului.
Programul a inclus interactiuni cu elevi din Croatia si Groenlanda, vizite educationale si culturale in Grottammare si San Benedetto del Tronto, precum si o deplasare cu trenul la Ascoli Piceno.
Prin aceste experiente, elevii si-au exersat comunicarea in limba engleza, cooperarea, gandirea critica si competentele de literatie si STEM. Au descoperit ca invatarea poate avea loc si in afara clasei, prin activitati practice si colaborare cu tineri din alte tari europene.
31 mai - 6 iunie 2026
Un grup de 11 elevi ai scolii noastre a participat la o mobilitate de grup la Základní škola Žamberk, Nádražní 743, din Republica Ceha.
Elevii romani au participat alaturi de colegii cehi la lectii si activitati practice, au comunicat in limba engleza, au rezolvat sarcini de invatare si si-au prezentat ideile in contexte noi.
Printre experientele STEM s-au numarat observarea functionarii unei imprimante 3D si activitatile de explorare a miscarii, mecanicii si orientarii spatiale desfasurate la Fajnpark.
Mobilitatea a oferit si ocazia descoperirii culturii cehe, inclusiv prin vizita la Praga. Elevii au observat practici de responsabilitate cotidiana in scoala gazda, precum pastrarea curateniei, organizarea servirii mesei si reducerea risipei alimentare.
Experienta a contribuit la dezvoltarea autonomiei, increderii in sine, colaborarii si respectului fata de alte culturi si moduri de organizare scolara.
FORMAREA PROFESORILOR
In cadrul proiectului Erasmus+ 2025–2026, cinci cadre didactice au participat la activitati internationale de dezvoltare profesionala.
Trei profesori au urmat la Praga cursul „Game-Based Learning and Gamification”, unde au explorat modalitati de utilizare a jocului, platformelor digitale si activitatilor interactive in predare si evaluare. Un accent important a fost pus pe motivarea elevilor si diferentierea sarcinilor de invatare.
Alte doua cadre didactice au participat la mobilitati de tip job-shadowing in Italia si Republica Ceha. Acestea au observat metode comunicative si experientiale de predare a limbii franceze, respectiv activitati practice si experimentale la biologie si stiinte.
La intoarcere, profesorii au impartasit colegilor exemplele de bune practici si instrumentele descoperite. Pentru cele cinci mobilitati de formare au fost emise documente Europass Mobility.
Prin dezvoltarea profesionala a profesorilor, proiectul sprijina modernizarea procesului educational si atingerea obiectivelor Planului Erasmus al scolii.
REZULTATE ȘI DISEMINARE
Experientele Erasmus+ au continuat si dupa intoarcerea participantilor in scoala.
Elevii au realizat prezentari digitale folosind Canva, PowerPoint, Prezi si Google Slides, prin care au impartasit colegilor activitatile, descoperirile si experientele interculturale din Italia si Cehia.
Cadrele didactice au prezentat in Consiliul Profesoral metodele si instrumentele descoperite in mobilitati, inclusiv aplicatii de gamificare si exemple de activitati practice la stiinte.
Un moment important de diseminare a fost evenimentul Erasmus Days, la care elevii participanti au devenit „biblioteci vii”: au povestit despre experientele lor si au raspuns intrebarilor colegilor, profesorilor, parintilor si membrilor comunitatii.
Activitatile au fost promovate pe pagina de Facebook a scolii, in presa si prin postarile partenerilor din Cehia. Bannerul Erasmus+ utilizat in mobilitati este expus permanent in holul de intrare al scolii.
Prin aceste actiuni, rezultatele mobilitatilor au devenit resurse de invatare si inspiratie pentru intreaga comunitate scolara.