Istoric

ISTORIC AL ȘCOLII

În Transilvania învățământul românesc poate fi văzut  prin prisma influențelor sud-carpatice, în materie de tipar și carte, dar mai ales prin prisma comparației cu ceea ce au adus coloniștii saxoni. Civilizația occidentală în Transilvania a avut acțiuni premergătoare celor autohtone în materie de școală. Cu toate acestea învățământul românesc ”a ținut pasul ” cu influența culturală a noilor veniți. Această ”concurență ” a condus, în Transilvania, la apariția mai timpurie decât în alte zone a unei politici școlare coerente și susținute de comunitățile locale.

Prima școală românească pare a fi menționată în anul 1495 în Șcheii Brașovului  pe lângă biserica Sf. Nicolae.

În zona noastră, a Mărginimii Sibiului, cu siguranță prima școală atestată este cea de la Săliște – 1616. Acest lucru a contribuit la afirmarea Săliștii ca și comunitate rurală cu multe valori intelectuale la nivel zonal sau național, printre care și mulți academicieni.

În Gura Râului primele mențiuni despre școală le găsim în prima Monografie a satului scrisă de preotul Ioachim Muntean în anul 1896. Astfel primele mențiuni sunt de la sfârșitul sec. al XVII-lea și merg pe această sursă până la sfârșitul sec. al XIX-lea.

Activitatea școlară s-a desfășurat în strânsă legătură cu biserica, cea care a furnizat și primii dascăli.

La început școala funcționa în case particulare precum, între 1805-1807 în casa dascălului Damian sau în alte case particulare. Din 1840 școala se mută în ”casele cele mari comunale din Piață” , după cum spune preotul Ioachim Munteanu în Monografia menționată. Până atunci se plătea chirie pentru spațiul privat folosit ca școală. Se remarcă faptul că dascălii au provenit din diferite zone, fiind absolvenți ai unor instituții publice de specialitate. În funcție de pregătirea și devotamentul dascălilor au fost și rezultatele școlare. Au rămas astfel în memoria satului numeroși slujitori ai școlii precum: cantorul Ioan Dămian supranumit și ”dascălul”, George Popa din Săcel, Vasile Fitoc din Avrig, Petru Roman din Cugir, Ioan Bratu din Tilișca, Jeronim Mardan din Jibert, Ioan Chipară din Săliște, sau alți preoți și învățători.

Școala a funcționat pe lângă cele două biserici ale satului, gr. ortodoxă și gr. catolică. Fiecare avea învățătorul ei, dar adeseori învățătorii se schimbau de la o confesiune la alta.

Un mare pas înainte a fost realizat odată cu ridicarea primului lăcaș propriu de școală la 1900. Preotul Ioachim Muntean, originar din Tilișca, ctitor al Bisericii Mari la 1887, a gândit realizarea acestui obiectiv major în centrul satului, între cele două biserici. Pentru aceasta a dus consecvent o politică de alipire a unor proprietăți private care să constituie spațiul necesar ridicării ulterioare a unui lăcaș impunător. Acesta va fi ridicat în anul 1900 prin eforturile consecvente și lăudabile ale preotului Ioan Manta din Gura Râului. Din analiza ”Actului comemorativ” putem spune că acesta este și autorul genialului îndemn scris pe frontispiciul școlii ”PRIN CULTURĂ LA PUTERE” – un îndemn de o profunzime extraordinară care răzbate peste veacuri.

În condițiile regimului dualist austro-ungar și ale legii Apponyi din anul 1907 școlile confesionale românești între care se numără și școala noastră au avut un rol important.

În anul 1921 în condițiile României Mari, școala devine de stat, iar acest pas a contribuit și la unificarea instrucțiunii școlare, a greco-ortodocșilor cu greco-catolicii.

Odată cu reforma învățământului din anul 1948, se desființează gimnaziul unic, școala funcționând pe două cicluri, primul pentru clasele I-IV, iar al doilea pentru clasele V-VII. Era nevoie, deci, de o nouă clădire a școlii care a fost realizată între anii 1962- 1963.

Procesul de învățământ s-a îmbunătățit simțitor odată cu intrarea în funcțiune a acestui nou lăcaș.

Grădinița și-a desfășurat activitatea în bună parte în spații care nu erau și nu sunt adecvate acestui nivel de învățământ. O clădire, cea din centrul satului este proprietatea bisericii din localitate, iar cea din partea de sus a satului, Grădinița nr. 2 este proprietatea primăriei.

La fel ca și primul edificiu de școală, cel din 1900 și celelalte au fost construite din fonduri locale. În același mod de finanțare se ridică în anul 1977 sala de sport din curtea școlii noi.